Ziua Poliției Române, sărbătorită astăzi la Iași

Inspectoratul Județean de Poliție Iaşi desfăşoară campania „Ziua Poliției Române” astăzi, 25 martie, în intervalul orar 11.00-19.00, în Atrium Palas Mall. Acest eveniment este sărbătorit cu ocazia aniversării a 196 de ani de la atestarea documentară a Poliției Române Moderne.

 „25 martie este data care rememorează, an de an, acest moment istoric. Astăzi, în an centenar (împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire), sărbătorim cu toții, polițiștii din țară şi de peste hotare, ancorați în misiuni internaționale, ziua Poliției Române”, au declarat cei de la IPJ Iaşi.

Un detașament de tehnică al Poliției Ieşene este prezent acum la eveniment, format din autospeciale de intervenție, laboratorul de criminalistică şi autospeciale rutiere.

La eveniment sunt prezenți câinii politişti, care vor prezenta exerciții demonstrative de autoapărare şi de găsire a unor droguri, sub coordonarea instructorilor. De asemenea, luptătorii S.A.S (mascații) prezintă echipamentul şi armamentul folosit în misiuni şi exerciții specifice situațiilor de risc în care intervin.

Alexandra ATĂNĂSOAI

Leave a Reply

Your email address will not be published.