Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va construi un nou cămin

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a comunicat că va construi un nou cămin în valoare de 30 de milioane de lei în următorii doi ani. Această decizie a fost luată în urma analizei unui raport dintre numărul de cereri de cazare și capacitatea existentă. Astfel s-a decis ca TUIASI să fie inclusă în rândul celor 30 de universități din țară care primesc finanțare. Fondurile pentru această construcție sunt puse la dispoziție de către Guvern prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Căminul va fi construit între Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată și Facultatea de Construcții și Instalații pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați. Acesta va avea o capacitate de 200 de locuri și oferă cazare șefilor de promoții, doctoranzilor și studenților familiști. Tinerii vor beneficia de oficiu de preparare a hranei la fiecare etaj,  spălătorie, sală de studiu, bucătărie la fiecare cameră, frigider, televizor și aer condiționat.

„Va fi un cămin verde, foarte eficient din punct de vedere energetic, prin urmare vrem să îl utilizăm și costurile de întreținere să fie minime. Suma de bani oferită este foarte mare și proiectul trebuie gândit bine, dar eu cred că poate fi una dintre cele mai impunătoare clădiri din Iași”, a declarat ing. Bogdan Budeanu, directorul Direcției Servicii Studențești a TUIASI.

Lucrarea va începe în trimestrul patru al anului 2017 urmând ca acesta să fie definitivată în maximum doi ani de zile conform anunțului făcut de CNI.

 Alisa Georgiana PORCARU

Leave a Reply

Your email address will not be published.