Statul dorește un impozit suplimentar de 20% pentru companiile de petrol și gaze

Dan Bădin, partener coordonator Servicii fiscale și juridice în cadrul Deloitte România a menționat faptul că autoritățile pun problema impunerii unui impozit suplimentar. Acest impozit de 20% va fi aplicat pe veniturile companiilor petroliere, în paralel cu majorarea supraimpozitării pe veniturile obținute din dereglementare de 60%, 70% sau 80%, precum și extinderea acesteia pe o perioadă nedeterminată.

„Există discuții recente cu privire la modificările legislative în ceea ce privește fiscalitatea sectorului. Destul de recent, acum o lună, o lună și ceva, au început discuțiile, între timp s-au și finalizat, cu privire la menținerea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute din dereglementarea prețurilor la gaze și petrol. Acest impozit a fost prelungit până la sfârșitul acestui an, iar metodologia de calcul s-a modificat, iar valoarea de referință este un preț mediu ponderat. Totuși din inițiativele legislative din Parlament, se pare că se dorește prelungirea pentru un termen nedeterminat pentru acest impozit și se dorește inclusiv o mărire a cotei, din câte înțelegem este vorba de mărirea cotei de la 60% undeva la 70%, poate chiar la 80%. Deocamdată acestea sunt discuții și nu știm exact care va fi până la urmă soluția finală”, a declarat Dan Bădin.

Pe lângă acestea, Dan Bădin a vorbit despre potențiala majorare a impozitului pe profitul companiilor de petrol și gaze de la 16% la 36%.

Sursă: Agerpres

                                                                                                         Adelina-Elena FLOREAN

Leave a Reply

Your email address will not be published.