Premiera spectacolului „Emigranții” la Ateneul din Iași

„Emigranții” sosește, în premieră, la Ateneul din Iași, pe 9 decembrie, la ora 19:00, în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan”. O comedie după piesa scrisă de Slavomir Mrozek, în regia lui Cătălin Cucu.

„Piesa este o lungă conversație între doi oameni diferiți, doi oameni care fac parte din clase sociale diferite. Doi oameni între care există o permanență confruntare cu o tentativă de omucidere și una de sinucidere, ambele eșuând în grotesc. Toată piesa este un studiu psihologic asupra condiției de exilat”, spune Cătălin Cucu.

Într-un subsol obscur, doi colegi de apartament, emigrantul politic „AA” și emigrantul economic „XX” discută între ei. Primul visează la ziua în care va scrie opera vieții sale, în timp ce al doilea agonisește bani, visând ca într-o bună zi se va întoarce în satul natal unde își va construi o casă. Dialogul lor, la început banal, începe să ia forma unui duel în care pas cu pas „AA”și „XX” se demască reciproc. Inteligentul „AA” dezaprobă iluziile naive ale lui „XX” relevându-i prostia. La rândul său, emigrantul „XX” descoperă secretul inteligentului „AA”, ipocrizia și pseudo-intelectualismul care-i mascau singurătatea. Aceste două personaje par să contrasteze puternic, comunicarea dintre ei pare imposibilă, dar, de fapt unul nu poate exista fără celălalt. Ei sunt întruparea contradicțiilor. Nici unul nu este complet bun sau complet rău.

Din distribuție fac parte Dumitru Florescu (emigrantul economic „XX”) și Codrin Dănilă (emigrantul politic „AA”). Scenografia este semnată de Viorica Perju și de Titus Ivan, iar coregrafia de către Cătălina Negru. Efectele sonore aparțin lui Gheorge Șfaițer.

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului. Prețul unui bilet este de 20 de lei. Elevii, studenții, pensionarii și șomerii beneficiază de reducere și vor achita doar 15 lei.

 Amalia HORCIAG

Leave a Reply

Your email address will not be published.