Poliţiştii păşcăneni au dat zeci de amenzi într-o singură zi

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani şi cei ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Paşcani au acţionat pentru a preveni accidentele rutiere şi faptele de comerţ ilicit. Astfe, pe data de 17 martie au fost verificate 13 societăţi comerciale, 14 agenţi economici, două pieţe agroalimentare, au fost legitimate 139 de persoane şi au fost controlate 84 de autoturisme.

În aceeaşi zi au fost aplicate 72 de sancţiuni contravenţionale în valoarea de 19.535 lei. Totodată, au fost identificate trei persoane bănuite de comiterea faptelor în cauze penale cu autori necunoscuţi.

De exemplu, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Hărmăneşti, a fost sancţionat cu amenda de 500 de lei pentru că a oferit spre vânzare 1.5 mc de lemn de foc fără a deţine autorizaţie legală în acest sens. S-a ridicat în vederea confiscării suma de 500 de lei provenită din vânzarea lemnului.

O femeie de 30 de ani, gestionară la o societate comercială din municipiul Paşcani, a fost sancţionată  cu amendă în cuantum de 500 de lei, întrucât a desfăşurat activităţi de comerţ fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege şi a oferit spre vânzare produse fără a avea preţul afişat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.