Manifestările vaccinului diftero tetanic în rândul elevilor

Vaccin diftero tetanic

Vaccin diftero tetanic

Campania de răspândire a vaccinului diftero tetanic din școli a luat amploare, zeci de elevi au fost afectați în urma administrării acestuia.

În urma administrării serului, tinerii au avut reacții adverse începând de la furnicăturile din zona mâinilor până la senzații de vomă, mulți dintre ei fiind  trimiși la spital. Urmările au stârnit nemulțumiri în rândul părinților, aceștia fiind speriați de situație și deranjați de lipsa de grijă a doctorilor în ceea ce privește starea elevilor dinaintea vaccinării. Speriați de simptome, părinții merg la cabinetele doctorilor pentru a le prezenta situația dar fără nici un efect, doctorii spunându-le  că nu e nimic grav. „E ceva emoţional, nu e o reacţie alergică, se mai întâmplă la copii. Mai ales ca sunt mulţi, cine ştie cum s-au influenţat unul pe altul,” declarație dată de Adrian Branzaniuc, directorul medical al Spitalului Oneşti, pentru Digi 24. Lipsa unui vaccin de pe actele medicale poate împiedica înscrierea tinerilor în școli sau facultăți.

Reprezentanții direcției de sănătate neagă cu vehemență probabilitatea unei nereușite în ceea ce privește vaccinul, care este considerat obligatoriu, deoarece întărește sistemul imunitar şi protejează organismul împotriva difteriei (o boală bacteriană contagioasă) şi a tetanosului (boală care determină spasme musculare severe, dureroase), fiind recomandat adulților pentru a-l administra din zece în zece ani.  Serul diftero tetanic se administrează încă de la o vârstă fragedă, considerându-se că pentru acest tip de vaccin nu există imunitate naturală.

Elena Mormeci

Leave a Reply

Your email address will not be published.