Ludovic Orban, la Iași: Guvernul nu trebuie să acorde banii după criterii de partizanat politic

Liberalii ieșeni s-au reunit astăzi într-o ședință a filialei locale PNL. La întrunire a fost prezent și Ludovic Orban, care și-a anunțat cadidatura la șefia partidului, prin intermediul unei conferințe de presă pe care a susținut-o alături de Marius Bodea. Liberalul s-a arătat nemulțumit de activitatea de până acum a Guvernului Grindeanu, dar mai ales de împărțirea fondurilor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Cu peste 30 de primării în județul Iași, național-liberalii susțin că sumele alocate pentru aceste zone ale județului au fost prea mici, în comparație cu cele alocate primăriilor PSD.

„Ieri a fost termenul limită de depunere a proiectelor pentru a obține finanțări. În Iași, deși PNL are peste 30 de primării, anul trecut, doar 0.5% din fonduri au fost alocate acestora. Guvernul nu trebuie să se joace cu împărțirea banului public și nu trebuie să acorde banii după criterii de partizanat politic. La nivel național, PNL are o treime din primăriile țării. Nu putem accepta faptul că în mintea partidului de la guvernare există două categorii de cetățeni. Constat că au fost abandonate proiectele importante pentru județul Iași: autostrada, spitalul regional de urgențe sau aeroportul”, a declarat liberalul Ludovic Orban.

Totodată, liberalul care dorește să ia frâiele partidului s-a arătat nemulțumit și de organizarea ședinței comune de Guvern a României și Republicii Moldova, care va avea loc pe 23 martie la Piatra Neamț.

„Ședința comună de Guvern a României și Republicii Moldova nu va avea loc la Iași, ci la Piatra Neamț. Consider că acest lucru este o jignire pentru Iași și pentru ce înseamnă acest oraș pentru Moldova”, a mai spus liberalul.

Prezent alături de Ludovic Orban la conferința de presă, deputatul PNL Marius Bodea a vorbit despre activitatea actualului Guvern și despre atitudinea conducerii față de județul Iași. Acesta a criticat și activitatea primarului Mihai Chirica despre care afirmă că a ales să se ocupe de campania de creștere a imaginii în loc să încerce să obțină fonduri pentru Municipiul Iași.

” La trei luni de la preluarea Guvernului, vedem ce face PSD în România. Iașul este părăsit de guvernarea PSD. Din păcate, primarul Mihai Chirica a ales să se ocupe de alte dispute politice în loc să se ocupe de alocarea de fonduri pentru Municipiul Iași. Nu există obiectiv de investiții majore pentru anul 2017 în Iași. Campania de creștere a imaginii făcută de Mihai Chirica aduce prejudicii ieșenilor”, a specificat Marius Bodea.

Tot astăzi, Ludovic Orban va participa, începând cu ora 16.00, la ședința organizației PNL din Pașcani. La întrunire vor fi prezenți membri ai Biroului Politic Local și primari PNL.

pnl

Leave a Reply

Your email address will not be published.