Liga Studenților de la Geografie sărbătorește 10 ani de activitate

11206054_840073632739100_1181171260667164457_n„Liga Studenților la Geografie și Geologie” din Iași ( LSGG) organizează între 11 și 17 mai o serie de evenimente care marchează 10 ani de activitate, reunite sub numele de „Zece pentru L.S.G.G.”.

Evenimentul care deschide săptămâna aniversară va avea loc pe 11 mai și se numește „Culoarul Istoric”. Acesta constră într-o expoziție de fotografii realizate atât de membrii LSGG, cât și de studenți ai Facultății de Geografie, pe parcursul celor 10 ani de activitate. Expoziția, care va dispune și de un ghid, va avea loc simultan în „Sala Pașilor Pierduți” și la Etajul al-III-lea al „Facultății de Geografie și Geologie” din Iași (FGG).

„Împlinim 10 ani și Liga sărbătorește cum se cuvine. Suntem destul de cunoscuți la nivel ieșean pentru că ne-am implicat în diverse activități și trebuie să ne menținem statutul. Seria de evenimente de numește „Zece” nu numai pentru că Liga sărbătorește 10 ani, ci și pentru că asta ar fi nota pe care am oferi-o noi Ligii, oamenilor de aici și întregii activități desfășurate de-a lungul timpului.”, declară Florin Iosub, coordonator al Departamentului de Proiecte în cadrul LSGG.

În săptămâna ce urmează, organizatorii pun la dispoziția invitaților un workshop de instruire montană, ce va avea loc pe 12 mai, și un eveniment dedicat marilor cercetători, pe 14 mai,  „Amintiri din viitor – Despre geografi și geologi”, care îl va avea ca invitat pe Alexandru Ungureanu, membru corespondent al Academiei Române.

Pe 16 mai va avea loc o conferință pe tema „Rolului voluntariatului în evoluția și dezvoltarea societății civile”. În cadrul acesetia, invitații speciali vor antrena publicul spectator într-o discuție despre nașterea și dezvoltarea voluntariatului în societatea prezentă și viitoare.

Seria de evenimente se încheie pe data de 17 mai. Atunci va avea loc Gala „Zece pentru L.S.G.G.”, unde voluntari, profesori și membri ai LSGG se vor reuni în „Sala Gaudeamusa Casei de Cultură a Studenților, pentru a sărbători un deceniu de activitate a organizației studențești.

Intrarea la toate evenimentele este liberă, cu excepția Galei „Zece pentru L.S.G.G.”, unde intrarea se va face strict pe bază de invitație.

Ramona Cojocaru

ramona.cojocaru@addinfo.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.