IPJ Iași face recrutări

Recrutări

Recrutări

Inspectoratul de Poliție Județean Iași caută noi agenți de poliție și încearcă astfel să acopere deficitul de personal existent. Aproximativ 130 de posturi sunt puse la dispoziția persoanelor care vor participa la concurs, acestea fiind în special legate de ordine publică. Toate sunt prevăzute în cadrul Posturilor de Poliție Comunale.

„În vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, instituția noastră a dat startul  ocupării, din sursă externă, a 130 de posturi vacante de agenți de poliție. Astfel, persoanele care doresc să devină agenţi de poliție se pot înscrie la concursul organizat în acest scop”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași.
Probele la care vor fi supuși candidații constau în evaluarea performanței fizice, un test scris de tip grilă și un interviu pentru departajare. La proba de evaluare a performanţei fizice pot participa numai candidaţii a căror candidatură a fost validată de comisia de recrutare şi care sunt declaraţi „apți” medical şi psihologic. Proba testului scris va consta dintr-un test de tip grilă, alcătuit din tematica și bibliografia recomandată și are ca scop verificarea cunoştinţelor de specialitate pe care le au candidații. Aceasta va avea loc la data de 14 mai a. c.. Persoanele doritoare trebuie să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat. Totodată, atât bărbații cât și femeile nu trebuie să aibă antecedente penale și este necesar un minim de înălțime de 1.65 m respectiv 1.60 m. Înscrierea candidaților se va face pe bază de cerere, care trebuie depusă până pe 8 aprilie la IPJ Iași.
Georgiana CONSTANTINESCU

Leave a Reply

Your email address will not be published.