Interviu| Cu emoție despre viață și teatru – actorul Codrin Danilă

Codrin Dănilă

Codrin Dănilă

Este pasionat de actorie și dedicat profesiei. Poate chiar momentul nașterii sale a fost providențial: întâi aprilie 1986, o zi dedicată comicului și un an dramatic, marcat de tragedia de la Cernobîl…

Codrin Constantin Dănilă, membru fondator al Trupei de Teatru de Improvizație „IDIOT, este actor din 2009. A terminat Colegiul Național de Artă „OCTAV BĂNCILĂ” Iași, secția Arta Actorului, în 2004, iar cinci ani mai târziu absolvă Univesitatea de Arte „GEORGE ENESCU” – Arta Actorului Dramatic și Arta Actorului Mânuitor de Păpuși (dublă specializare).

Îl puteți cunoaște mai bine la Ateneul Tătărași, în spectacolul „Cerere în căsătorie”, la Teatru FIX, în „Hamlet pentru Hamlet”, în baruri și petreceri private cu Trupa „IDIOT” și… din interviul ce urmează.

 

1. Cine au fost persoanele care te-au marcat și poate, într-o oarecare măsură, te-au determinat să alegi actoria drept profesie?
În primul rând, bunicii de pe mamă. Am fost crescut de ei, niște oameni simpli. Orice discuție mai aprinsă era ca un mini-spectacol, pe care eu și sora mea îl repetam de fiecare dată când se adunau rudele. Maică-mea și mătușa au fost oamenii care m-au dus la Liceul de Artă – la teatru. Dar persoana care mi-a dezvoltat microbul acesta pentru actorie a fost profesoara mea din liceu, actriță a Teatrului Național Iași, distinsa doamnă Doina Deleanu Carauleanu.

2. Cum e să fii actor în România?

E dificil până într-un punct. Nu sunt multe locuri în teatrul instituționalizat și salariile sunt mici. Dar…există teatre independente care acceptă tinerele talente. Există proiecte teatrale. Cu nerv și dragoste de meserie, cauți și găsești. Apoi devii căutat.

3. Care au fost rolurile mai importante pe care le-ai interpretat până acum?

Am jucat roluri secundare, episodice, principale. Țin foarte mult la personajele mele. Un rol care mi-a marcat cariera l-am jucat în anul al II-lea de facultate, în „Gaițele” de Al. Kirițescu – guveranta cea rea si înțepată, Fraulein – un rol de compoziție, travesti. După aceasta a început să mă ia lumea în seamă. Un alt personaj important la care am muncit mult, deși la prima vedere e „pe mine”, a fost cel din „Cerere în căsătorie” de Cehov – Lomov.

4. Cum intri în pielea unui personaj și cum te desparți de el?

Fiecare actor are tabieturile sale. Eu sunt actor improvizator și mă las condus cel mai mult de simțuri. Dacă mi-am făcut o părere de cum e, ce face și cum face personajul… îl aduc la mine, adică mă pun în situație, fără a mai „croșeta” în jurul lui.

5. Trăiesc actorii o viață dublă? Unde e mai simplu: pe scenă sau în realitate?

Depinde de actor. Depinde de om. Unii sunt mai mult actori în afara scenei. Alții arată ce pot când sunt acolo, în lumina reflectoarelor. Și pe scenă, și în viața reală sunt momete și momente. Sunt la fel de palpitante. Nimic nu e simplu, niciodată.

6. Îți golește sufletul publicul? Ce trăiești după o reprezentație în care dai tot ce ai mai bun din tine?

E ciudat că atunci când joc, mă încarc cu energia oamenilor care se bucură, aplaudă sau plâng… Gol sufletește nu pot fi niciodată. Teatrul e viața mea și cu asta mă hrănesc.

7. Ce efecte are alternarea unor emoții foarte puternice asupra caracterului unui actor?

Cred că te deschide. E posibil ca uneori să rămâi cu sechele. Eu am rămas cu replici care-mi plac, cu unele momente când tresar de parcă aș fi într-un rol.

8. Mai are lumea nevoie de teatru?

În fața televizorului sau la cinema ai niște emoții , dar când ești la câțiva pași reali de o poveste care se desfășoară cu tine… o înțelegi mai ușor. Teatrul e viață. Lumea va vrea să vină la teatru mereu.

9. Cat de mult loc pentru fericire lasă condiția actorului?

Când faci ceea ce vrei, trebuie să fii fericit. Eu sunt actor. Nu am frustrări legate de banii care se câștigă din asta. Dacă ești bun și ai încredere în tine, poți trăi suficient de liniștit material. Nu pentru bani am ales meseria asta, aceștia vin și se duc. Eu îmi hrănesc sufletul, oricât de ciudat ar părea. Deci, sunt fericit și îmi accept condiția.

10. Este cinematografia o tentație pentru un actor de teatru?

Evident. E tot teatru. E tot interpretare.

11. Cu ce regizori visezi să lucrezi?

Mi-ar plăcea să lucrez cu Silviu Purcărete pe teatru și cu Cristi Mungiu pe film.

12. Care sunt plusurile și minusurile activității în cadrul unui teatru independent/unei trupe de teatru?

Oho! Aici sunt multe de spus. Știi, teatrul independent, față de cel din instituție… e LIBER și te face să te simți liber.

13. Cum este publicul care vine la spectacolele voastre?

Publicul care vine la orice spectacol este de apreciat. La reprezentațiile mele cu Trupa de Teatru de Improvizație „IDIOT” publicul face parte din spectacol, e și el actor.

14. Cât de simplu/complicat stabilești o conexiune cu cei din sală?

Oamenii te simt. Dacă îi minți, nu vor lega nici o conexiune cu tine. Dar dacă văd că ești acolo pe bune și din plăcere, dacă faci asta sincer… atunci merg cu tine până în pânzele albe.

15. Cât de mult te inspiră ochii care te privesc din întunericul sălii? Sau ce te inspiră mai des?

Eu iubesc oamenii în general, iar la teatru îmi iubesc publicul și mă încarc emoțional de la el. Spectatorii îți dau avânt, curaj și forță.

16. Cât timp îți ia să memorezi textele?

Depinde de partitură. Nu-mi place să tocesc. De cele mai multe ori, învăț replicile la repetiții, în mișcare. Și cu ajutorul partenerului. Ca să îți răspund concret la întrebare… nu știu, depinde de rol.

17. Ce ți-ai dori să schimbi în viața ta, dacă ai putea?

În ceea ce ține de meserie, nu aș schimba nimic. În viața noastră cea de toate zilele – mi-ar plăcea să fiu plătit mai bine pentru cum îmi fac meseria.

Mihaela Rudenco

mihaela.rudenco@addinfo.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.