Interviu cu pictorul Romeo Antonio Pălie, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Galaţi

„Antonio Pălie este pictor cu talent și are o disponibilitate variată în concept și exprimare clasică tensionate în plan imagisic și spiritual, de o neliniște ce face bine unui ales să slujească Arta”, așa îl descrie prof. univ. dr. Vasile Grigore pe artistul plastic bârlădean căruia i-a fost maestru la Academia de Arte Decorative şi Design „Nicolae Grigorescu”  timp de 6 ani până când a absolvit în 1997. În prezent este profesor de Arte vizuale la Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad, iar în trecut a și urmat cursuri în această instituție de învățământ în paralel cu cele de la Școala Populară de Arte din același oraș. A fost îndrumat spre latura artistică de tatăl său, recunoscutul pictor decorator, Toni Pălie. Și-a vernisat prima expoziție în facultate la Galeriile „Eforie” din București, iar de-a lungul timpului o parte din tablourile sale au ajuns la diferiți colecționari din țară și din străinatate (New York, Los Angeles, Minesota, Ohio, Ariona-S.U.A, Munchen-Germania, Padova-Italia). Pentru munca sa a primit numeroase distincții precum Premiul Național de Artă, Premiul Fundației Americane The New Way Globa și medalia de onoare Bârlad. Face acte de caritate participând anual cu lucrări la licitație în scop umanitar în cadrul Clubului Rotary unde a fost invitat și în acest an,  pe 6 mai, la gala organizată în sprijinul copiilor cu probleme de autism. Astfel, în 2012, la Salonul de Primăvară din Bârlad a primit Premiul de excelență în pictură pentru contribuția adusă acestui club. A participat la diferite emisiuni de televiziune în 2006-2007 (Antena 1 București, TVR Cultural, TV Galați), a apărut în dicționarul „Personalități Bârlădene”  și i s-a dedicat un film documentar intitulat „Antonio Art Gallery”. Pentru că este din Bârlad a făcut și portrete în ulei a unor personalități de aici ca Garabet Ibrăileanu și Marcel Guguianu. Pe lângă pictură a realizat și activități de restaurare a unor obiecte de patrimoniu, dar și plăci comemorative din marmură cu șefii de promoție și directori la intrarea în colegiul unde predă. Este pasionat de electronică, iar când nu e cu pensula în mână îi place să scrie (a fost publicat în revista germană „Der spiegel art”) și să călătorească în destinații exotice precum Monaco, unde și-a petrecut vacanța anul trecut.  Îmi spune că în facultate i-a fost greu și că picta vitrinele unor patroni de magazine ca să-și câștige un ban. Acum stă și-și face majoritatea lucrărilor în micuțul atelier din Colegiul Codreanu, decorat cu poze din călătoriile sale și doar cu câteva tablouri cu flori (natură statică) pentru că pe restul le-a vândut deja înainte de sărbătorile Pascale.

Din ce vă inspirați atunci când aveți de realizat un nou tablou?

Este o stare de fapt în care fiecare artist definește o idee, materializează o formă prin culoare și desen. Inspirația este o energie benefică fiecărui creator de artă și are în același timp un substrat metafizic definit apioric printr-o sintagma sau un subiect propus aleatoriu din natură sau din viață.

Sunteți profesor de desen la Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad. Cum vi se pare această meserie în comparație cu cea de artist plastic? Care e mai grea?

Să fii profesor înseamnă o calitate, să definești un timp al existenței tale și să ții un discurs asupra unui subiect și al unei imagini. În același timp, este o lecție care poate fi benefică elevilor din punct de vedere profesoral, artistic și mai mult de atât și un sfetnic în ceea ce privește viitorul tinerei generații.

Cel care v-a remarcat prima oara în gimnaziu a fost profesorul Mihai Ioan. Credeți că îi sunteți dator acestuia?

Da, Mihai Ioan a fost primul meu profesor de desen din clasa a V-a. El m-a remarcat foarte mult, deși pictam mai mult afară, pe terenul de sport, nu în clasă.”

La rândul dumneavoastră aveți mulți elevi pe care i-ați îndrumat spre pictură?

Da, am particpat cu elevii mei la multe concursuri. Uite câte diplome am de la aceștia! Spre exemplu ăsta cu „Marele premiu al Concursului Junior Designer-Extravaganță” care se acordă elevului Mândru Ștefan Sebastian de la Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu” Bârlad. La consursul din Tabăra „Atlantykron”, copiii pe care i-am coordonat au câștigat premii de excelență la Festivalul Internațional de artă din 2016, în Austria. Am realizat și portrete ale unor colegi de-ai mei cum e acesta, e al lui Bogdan Poghircă, de la un liceu din Bârlad.

Ați realizat portretul după o poză de-a lui sau v-a fost model și a așteptat să-l desenați?

I-am făcut portretul după fața lui, nu după o poză. Img. 1 (Portretul lui Bogdan Poghircă de la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza”  din Bârlad)

Am auzit că sunteți pasionat de electronică. De unde vine această pasiune?

De mic copil eram influențat și pasionat de cercurile organizate la Casa Pionierului Bârlad: de navomodelism (Tehnica construirii navomodelelor), electronică, carturi. Casa Pionierului era o instituție de pe timpul lui Ceaușescu, asemănătoare astăzi cu Școala Populară de Arte. Acolo se organizau diferite cercuri de pictură și de electronică. Electronica pentru mine este o știință exactă, iar montajul care urmează să fie realizat necesită o vastă cultură și un vast studiu în domeniul acesta, asta înseamnând cărți, cataloage, manuale de electronică și cunostințe în domeniul fizicii.

Vă pricepeți și la fizică? Este necesar să aveți și astfel de cunoștințe pentru a realiza montajele?

Da, este necesară înțelegerea anumitor scheme electronice de montaj. Mulți au afirmat că apare un paradox și un subiect controversat în ceea ce privește natura ființei prin a descrie o imagine picturală și a o picta. La polul opus, înseamnă compararea unei scheme electronice din punct de vedere fizic și constructiv. Pare ceva de domeniul omului de geniu cum era Einstein care avea aceeași metodă. Pentru că acesta era foarte bun în domeniul fizicii, profesorii de la Universitatea din Germania, îl puneau să învețe atât politica germană din perioada lui Hitler, cât și franceza și biologia adică domenii care nu aveau o relevanță pentru Einstein, pe el îl interesa domeniul fizicii adică cel în care se propagă undele, lumina și frecvența cu care poate intra într-o altă dimensiune.”

Ce ați spune dacă vi s-ar propune să renunțați la pictură pentru electronică?

Nu! Pictura pentru mine este un destin! Este un univers ce definește o parte din viața mea și este o tradiție familială pentru că toți cei din familie practicau artă. Și tata practica pictură și mama a fost la Cercul de Pictură condus de Aurel Istrate. Acesta era Cercul IRB-ului (Fabrica de Rulmenți Bârlad) pe vremuri. Făceau cursuri de pictură undeva în spatele Teatrului „Victor I. Popa”, aveau o sală acolo, se numea Sala Muncitorul.

Vă mai amintiți de prima expoziție din facultate pe care ați avut-o la Galeriile „Eforie” din București cu tema lucrărilor „Lumină și îngeri”? Cum v-ați simțit atunci ca tânăr pictor care la trei ani după acest verisaj a devenit membru al Uniunii Artisților Plastici (U.A.P.)? V-ați încheiat studiile în 1997, iar în U.A.P. cu filiala la Galați ați intrat în 2000.

Vernisajul s-a întâmplat într-o după amiază de vineri când au fost prezenți majoritatea colegilor și profesorilor Academiei de Arte Decorative şi Design „Nicolae Grigorescu”. Maestrul meu Vasile Grigoreu a făcut o afirmație înainte de vernisaj care m-a entuziasmat foarte mult: „Antonio, ai cea mai bună expoziție de artă dintre toate din punct de vedere cromatic și compozițional, dar nu-ți fie frică, vei ajunge mult mai sus.”

Și a avut dreptate acesta pentru că ați ajuns foarte sus în carieră.

Da… pe atunci îmi era și mie teamă. Mă gândeam că vin toți șalăii acolo și nu e chiar așa usor.

Știu că maestrul dumneavoastră,v-a remarcat încă din facultate și v-a caracterizat ca fiind „un foarte bun colorist: o fire introvertită, cu un aer special față de ceilalți studenți”.

Da, păi, așa am fost dintotdeauna.

Practic, pe aceasta o considerați cea mai importantă expoziție pentru că v-a lansat?

Da. A doua expozție a fost la Bârlad la Galeriile de Artă „Nicolae Tonitza”. A fost condusă de Dr. Constantin Teodorescu. A avut loc la sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie, o perioadă foarte nasoală de a expune din cauza sezonului estival pentru că atunci toată lumea se pregătește să plece în vacanță la mare. La două zile după vernisaj, a venit un grup de olandezi format din trei familii care erau cazați la Hotelul Moldova și voiau să cumpere tablourile din hotel de la Jean Metehău, pictate de mine bineînțeles. Patronul de acolo îi trimite la Galeriie de Artă. Aceștia văzând aici atâtea lucrări și-au manifestat dorința de a le cumpăra aproape pe toate, au mai rămas vreo trei-patru. Următoarea seară a venit doctorul și a început să înjure în galerie spunând „Dom`le, cum dracu’ se face, că am văruit o dată aici? De ce-i gol, unde-s tablourile?”, la care eu i-am răspuns că au venit niște olandezi și mi le-au luat pe toate pentru că le-au plăcut, dar el a continuat cu „Afară cu idiotul ăsta!” Și mi-a scos în fața galeriei, pe bordură, cele trei-patru lucrări care îmi mai râmăseseră. Atunci a venit și presa si chiar s-a scris și un articol de prima pagină. Astfel s-a stârnit o adevărată controversă și o adevărată furie a colecționarului de artă Constantin Teodorescu din cauza faptului că nu a respectat termenii expoziționali pentru că a vândut prea repede lucrările.

Am citit că anual participați la expoziții din Germania cu ajutorul unui prieten neamț. Cum l-ați cunoscut și câte lucrări pe an vă sunt solicitate de acesta?

Am un prieten în Germania, un om de afaceri, iubitor de artă și proprietar de galerii de artă în Germania (în Frankfurt pe Main, în Dortmund, în Austria și Rotterdam). L-am cunoscut  la Salonul Internațional de artă de la Milano care are loc în august. Acolo am fost foarte apreciat. Pictez pentru el în fiecare an câte 25 de lucrări și i le duc în august: ulei pe pânză. Acesta le înrămează și le expune în galeriile proprii pentru admiratori de opere clasice, impresioniști, artă modernă, artă cinetică, sculptură. Omul este un mare colecționar de artă, are muzeu în casă.

Germanul vă impune o anumită tematică pentru lucrări sau aceasta este la alegere și puteți să pictați orice vreți?

Tematica este la liberă alegere. Îi prezint lucrările pe internet și le vizionează, dar niciodată nu am avut vreo lucrare care să nu corespundă standardelor lui.

Ați participat acum câțiva ani, în 2010, la un concurs din tabăra de creație „La capăt de curcubeu” la Băile Herculane unde ați câștigat una din cele cinci diplome de excelență și titlul de laureat național. Cele trei lucrări realizate au rămas în patrimoniul Casei de Cultură din Resița. V-a părut rău că ați lăsat lucrările acolo, adică nu ați fi vrut să le păstrați ca să vă amințiți mereu că ați câștigat atunci când vă uitați la acele tablouri?

Nu. De fapt am pictat mai multe tablouri în număr de 25 de lucrări, toate ulei pe pânză. Comisia a fost entuziasmată că am pictat cel mai mult din toți. S-au oprit trei lucrări pentru patrimoniul Muzeului de Arte din Herculane, iar restul au fost achiziționate rapid de proprietarii de hoteluri de acolo.

 Deci chiar dacă voiați nu puteați păstra vreo lucrare ca amintire.

Am venit cu banii acasă, măi. Doar cum să vin cu mâna goală!? Pe cele trei lucrări jurizate am primit premiu. A fost jurizare mare la nivel național, cu mulți veniți chiar și de la București. Cei din juriul concursului mi-au spus „Dom`le, sunt superbe  toate lucrările, noi ți le-am opri pe toate, dar tu alege doar trei care se încadrează în tematică.” Aceasta era „Stațiunea Herculane văzută în ochii artistului”.

Ați spus într-un articol de atunci din 2010 că nu ați avut un mediu de lucru pus la dispiziție ca să pictați și că ați făcut asta în camera de hotel. Nu  v-a fost greu? Adică aici stați și lucrați într-un atelier special amenajat, dar acolo lucrurile stăteau diferit.

A, da’, era mișto acolo. Pictam pe balcon. A fost și presa prezentă la concurs: Televiziunea TVR Timișoara, jurnaliști importanți de la Clubul Român de Presă. Și ministrul culturii de atunci a fost. În juriu au fost și un prof. dr. univ. de la  Academia Națională de Arte din București.

Am citit într-un articol din „Adevărul” că sunteți dezamăgit de modul în care a evoluat România după Revoluție. La ce vă referiți mai exact aici?

În contextul actual, România timp de 27 de ani de la Revoluție nu și-a format o Constituție clară, niște legi clare prin care oamenii și societatea să poată defini un progres, după cum spunea Cristian Tudor Popescu, acel stat de drept care nu există și mai degrabă o junglă de legi încâlcite. Unele date chiar cu dedicație!

Tot in articolul respectiv spuneați că nu vă plac „persoanele politice care își atribuie merite care nu le aparțin.” Puteți da exemple de astfel de persoane sau la care v-ați referi în general?

Sunt unii politicienii care nu au consecvența și coerența limbajului în exprimare cum o are Cristian Tudor Popescu pe care îl apreciez și chiar sunt fan, dar sunt doctoranzi apăruți peste noapte. Deși dacă s-ar face un interviu cu unul dintre aceștia și ar trebui să vorbească singur despre un articol din teza sa de doctorat fără să citească din el, ar spune că nu știe ce a scris. Iar doctoratul, de fapt este un studiu aprofundat în domeniul în care spui că ești specialist.

V-ați gândit să vă întemeiați o familie ca să aveți pe cineva apropiat pe care să-l încurajați să picteze și astfel să ducă mai departe ceea ce faceți  așa cum dumneavoastră ați continuat ceea ce făcea tatăl dumneavoastră, Toni Pălie?

Deși nu am fost căsătorit niciodată, am avut o prietenă, medic în pneumologie, timp de opt ani de zile și am ajuns la o concluzie spunându-i că „Doctori sunt mulți, dar artiști puțini”, ceea ce nu i-a convenit. A doua remarcă pe care i-am mai adresat-o a fost că: „Arta este o trecere de la o formă de creator la o desăvârșire mai presus de medicină.” Adică mai presus de medicină în sensul că doctorii au experimentat pe oameni diferite metode de tratament, dar artiștii au creat opera de artă de acum 2000 de ani î. Hr., iar medicina pe atunci exista numai prin vraci și prin vrăjitoare. Omul în viață definește frumosul, definește imaginea sa în context cu lumea scenică văzând aleatoriu imagini din viața altora pe care nu o înțeleg, dar dezvoltă un univers propriu personal, neînțelegându-l.

Ce faceți în timpul liber?

Îmi petrec majoritatea timpului la atelier lucrând pentru colecționari, muzee de artă și iubitori de frumos, atât pentru cei din țară, cât și din străinătate.

Mai faceți și altceva în afară de pictură și de electronică?

Scriu. Am scris un eseu la nivelul universitar „Tristețea Arlechinului”. Le-am arătat celor din cancelaria din Codreanu asta și s-au mirat spunându-mi că ăsta e eseu demn de un profesor universitar. Am acasă așa un metru de cărți publicate. Am și poezii, dar nu le am aici în atelier ca să ți le arăt. Mai și călătoresc. Vara trecută am fost în Monaco, un oraș foarte scump. O cafea de acolo costa foarte mulți euro în comparație cu cea de la noi. Vezi că în poze toți aveau ponton de andocare pentru barcă și mașini de lux parcate lângă? Numai lume bună! Nu-și permite oricine să meargă acolo.

Georgiana Bianca BALAN

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.