INTERVIU EXCLUSIV| Alexandru Ciucur, despre CSMS și o eventuală revenire la Iași

 

Alexandru Ciucur

Alexandru Ciucur

Fostul jucător al grupării ieșene,  care a ajutat sezonul trecut la îndeplinirea obiectivului, vorbește pentru addinfo.ro despre perioada petrecută la Iași și despre o eventuală revenire în Copou.

Alex, câteva cuvinte despre experiența trăită la Iași.

Am petrecut la Iași o parte frumoasă din cariera mea, care m-a ajutat să progresez ca fotbalist.

Excluzi o eventuală revenire în Copou?

Momentan da, pentru că sunt sub contract cu Pandurii și sunt șanse minime de o revenire.

Ai mai evoluat la Iași între anii 2011-2013. Care dintre cele două perioade petrecute în Moldova ți-a oferit satisfacții mai mari?

Cred că ultima perioadă, pentru că am avut rezultate foarte bune și chiar am fost un colectiv unit și mi-aș dori să rămână la fel.

Cum explici parcursul aproape perfect al echipei în acest retur?

Eu cred că transferurile făcute în iarna au fost reușite si cei care au venit s-au integrat bine. Ne-a ajutat foarte mult și stabilitatea financiară.

Cum a reușit Nicolo Napoli să vă motiveze, astfel încât să deveniți vicecampioana returului?

Mister e un antrenor foarte bun, a știut să se impună la echipa și a reușit să ne implementeze stiulul lui de joc, care a dat rezultate.

Cu ce gânduri părăsești Iașiul?

Îl părăsesc cu gânduri bune, am amintiri frumoase de aici și le doresc să facă încă un sezon bun anul acesta.

Ce obiectiv personal ți-ai fixat pentru sezonul viitor?

Obiectivul meu personal este să joc cât mai bine, să am evoluții apreciate și să ne calificăm în play-off.

Cristian Hitruc

cristian.hitruc@addinfo.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.