Informații în sistem audioghid pentru trei muzee din Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova”, în parteneriat cu SC SPES CONSULTING SRL, a implementat informații în sistem audioghid, din data de 1 martie 2017, pentru Muzeul Științei și Tehnicii „Ştefan Procopiu” și Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Palatului Culturii, precum și pentru Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa.

Acest nou proiect european presupune un audioghid prin telefon ce poate fi folosit de către orice vizitator. Este disponibil în limba română și în limba engleză și se poate utiliza de pe orice tip de telefon.

„Va fi benefic, cu siguranță. Este un sistem facil vizitatorilor care doresc să aibă acces la informații despre exponate. Cu acest sistem utilizatorii pot afla toate detaliile despre exponatele pentru care au un interes deosebit”, a declarat Gabriela Lazăr, consilier Birou Relații Publice al Palatului Culturii Iași.

Fiecare vizitator care dorește să beneficieze de acest sistem își poate cumpăra pachetul de la un automat ce se află la intrarea în Palatul Culturii. Pachetul conține un pliant pe care se află un cod unic ce trebuie utilizat și o pereche de căști de unică folosință. Toate aceste servicii costă 10 lei. Numărul de telefon la care se poate apela serviciul este 19019, iar tariful perceput este cel pentru rețeaua națională, în cazul în care vizitatorul nu dispune de posibilități de apelare în rețeaua națională va suporta costuri suplimentare.

Acesta este un nou proiect european şi a fost introdus în premieră în cele trei muzee. Se ia în considerare aplicarea serviciului și în celelalte muzee din Municipiul Iași.

 

Alina BATCU

Leave a Reply

Your email address will not be published.