Ieșeni băgați după gratii de polițiști

Poliția Iași

Poliția Iași

Ziua de 2 noiembrie a fost una cu ghinion pentru doi bărbați din municipiul Iași, care încercau să scape de la executarea unor pedepse cu închisoarea. Unul dintre ei, în vârstă de 32 de ani, a fost depistat de polițiștii Secției 4 Iași, și a fost introdus în cele din urmă în Penitenciarul Iași, unde va sta pentru o perioadă de un an și opt luni. Pe numele lui exista un mandat de executare a pedepsei, emis de către Judecătoria Iași. Acesta a fost condamnat după ce a condus un autoturism pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule. Un al doilea caz îl reprezintă un bărbat în vârstă de 47 de ani, pe care polițiștii din cadrul Secției 5 l-au depistat pe Bulevardul Nicolae Iorga. Acesta era urmărit la nivel național, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și o lună. Acesta fusese condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și a fost încarcerat în Penitenciarul Iași, unde va executa pedeapsa mai sus precizată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.