„Gaudeamus” și-a premiat participanții

12910082_1161265007226426_122110105_nAstăzi a avut loc Festivalul de Artă și Creație „Gaudeamus” care a venit cu o serie de momente artistice din diferite domenii. Acesta a fost găzduit de Casa de Cultură a Studenților. În cadrul evenimentului a avut loc și premierea participanților. Locul întîi a fost ocupat de asociația studențească ASTCM de la Universitatea Tehnică (TUIAȘI).

Evenimentul a fost deschis de un moment de poezie și vioară, susținut de un cadru didactic al Universității. Publicul a avut parte atît de dansuri moderne, cît și de cîntece populare și piese de umor românesc. Nelipsită de la acest eveniment a fost și partea de creație, unde participanții, sub presiunea momentului, trebuiau să-și folosească tehnica de a improviza. Un moment impresionant a fost reprezentat la încheierea evenimentului de un film realizat de studenți, intitulat „Cele 50 de umbre ale lui Greg ”, care a fost un fel de parodie a filmului original „Cele 50 de umbre ale lui Grey”. În semn de mulțumire pentru sprijinul acordat, studenții l-au surprins pe decanul Facultății de Construcții Mașini și Management Industrial, Gheorghe Nagîţ Airinei, chemîndu-l pe scenă și dăruindu-i un tablou cu portretul lui.

„Între atîtea nominalizări, ați reușit să mă surprindeți pentru a nu știu cîta oară. Vă mulțumesc frumos și mă simt onorat”, a declarat  Prof. dr. ing. Gheorghe Nagîţ, decanul Facultăţii de Construcţii de Maşini şi Management Industrial.

Festivalul Artei și Creației Studențești „Gaudeamus” este un eveniment realizat de studenți, alături de cadre didactice, participanții fiind exclusiv membri ai unor asociații studențești sau membri ai unor organizații non-guvernamentale.

Gala Laureaților „Gaudeamus” 2016 a fost organizată în cadrul ediției din acest an a Festivalului studențesc FEstudIS.

Elena Mormeci

Leave a Reply

Your email address will not be published.