INTERVIU | Alexandru Boiciuc, tânăra speranță a Iașiului

Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc, tânărul atacant moldovean, în vârstă de 17 ani al echipei CSMS Iași, a debutat în acest retur de campionat pentru gruparea din Copou, contra Viitorului. Acesta a fost promovat la prima echipă de către Nicolo Napoli, în pauza de iarnă și a reușit un parcurs bun în cantonamentul din Antalya. A reușit să marcheze primul său gol în Liga 1 în înfrângerea cu scorul de 5-2 în fața pandurilor.

Alex, câteva cuvinte despre evoluțiile tale din acest sezon.
Sunt foarte mulțumit că am avut ocazia în primul rând să debutez în prima ligă. Sunt foarte fericit că am acumulat 141 de min. Ce ține de jocul meu în partidele în care am jucat, consider că aș fi putut mult mai mult, dar emoțiile și lipsa de experiență a fost observată. Oricum am încercat să-mi fac treaba în teren.

Ce simte un jucător de 17 ani atunci când ajunge să evolueze în fotbalul profesionist și ce ne poți spune despre meciul tău de debut?
A fost primul meci al returului, contra Viitorului. Am jucat două minute și am dat o pasă. Nu am reușit să fac mare lucru, dar mă bucur că antrenorul a avut încredere în mine și mi-a oferit șansa să joc. E complet altfel față de juniori. Altă presiune, altă responsabilitate dar pe lângă asta, mă simt fantastic doar pentru faptul că vin in vestiar și mă antrenz cu jucători valoroși de la care am multe de invățat.

Ce seniment ai avut atunci când ai înscris primul gol, contra Pandurilor?
Nici nu știu cum să exprim în cuvinte ceea ce am simțit, am fos foarte fericit si încantat, însă m-am liniștit imediat ce am văzut tabela.

Cum explici faptul că ți s-a triplat cota de piață? cei de la Transfermarkt te evaluează acum la 150.000 de euro, față de luna trecută când erai cotat la 50.000.
Sincer, nici nu știam că mi-a crescut cota. Nu asta am în cap acum. Nu mă interesează la cât sunt evaluat, obiectivul meu este să mă pregătesc foarte bine în cantonamentul de vară și să pot evalua cât mai mult în următorul sezon.

Ce planuri ai pentru sezonul viitor? te simți pregătit să ocupi un post de titular în atacul echipei?
Obiectivul pentru următorul sezon este să fiu în 18 la fiecare meci și să am cât mai multe minute în teren. E greu să zic că aș putea evolua ca titular, mai am mult de muncă. Până aunci mă mulțumesc cu prezența în lot și cu minutele care îmi sunt oferite.

Cristian Hitruc
c.hitruc@addinfo.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.