Doi ieșeni condamnați la închisoare în această săptămână

penitenciarul-iasi

penitenciarul-iasi

Doi bărbați din județul Iași au ajuns săptămâna aceasta în spatele gratiilor, după ce polițiștii au reușit să pună în aplicare mandatele de executare care au fost emise pe numele lor. Primul, un bărbat în vârstă de 45 de ani pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe 28 martie de către Judecătoria Iași, va sta timp de un an de zile în Penitenciarul Iași. Acesta este acuzat de comiterea mai multor infracțiuni, printre care amenințare și perturbarea ordinii și liniștii publice. Al doilea bărbat încarcerat, în vârstă de 52 de ani, are de executat o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru contrabandă.

„În zilele de 28-29 martie 2016, polițiștii Secției 5 Poliție au acționat pentru depistarea persoanelor față de care instanțele de judecată au emis mandate de executare a unor pedepse privative de libertate”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvând al IPJ Iași.
Polițiștii ieșeni iau parte perioadic la astfel de acțiuni, prin intermediul cărora încearcă să trimită după gratii persoanele care au de executat pedepse cu închisoare.
Cristian HITRUC

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.