De vorbă cu luptătorul Cătălin Moroşan: „În 2018 vreau să ajung campion glory. Mă voi retrage din acest sport, am și eu o vârstă”

„Am fost un biet băiat dintr-o comună din Iași”. Cătălin Moroșan, cunoscut sub numele de Cătălin Moroșanu, este un politician, kickboxer și pugilist român profesionist la categoria grea și fost jucător de rugby. Câștigător al ultimului meci din Spania și a altor 41 de meciuri, luptătorul român spune că „Dacă, Doamne ferește, aş avea un accident cu avionul cred că aş fi bucuros de ce am realizat până acum”. Îmbrăcat în negru, cu barba ce îi acoperă fața pe jumătate, lăsând ca cealaltă jumătate să îi trădeze vânătăile de la ultimul meci, kickboxer-ul român stă de vorbă cu mine la cafeneaua din fața sălii în care se antrenează. Și-a făcut debutul în K1 în anul 2007 la competiția de K1 România 2007, luptând împotriva lui Stefan Leko. Ca kickboxer, el a evoluat în promoțiile Local Kombat, SUPERKOMBAT și K1 și are victorii notabile.

Ce ar rămâne din Cătălin Moroşan dacă am scoate cariera?

Ar rămâne, în primul rând, Cătălin soțul și Cătălin tatăl. Pe plan familiar am o soție foarte frumoasă, avem o relație de 15 ani și avem o fetiță de şapte anișori. Sunt implicat și în politică, sunt consilier județean. Sunt un gamer înrăit, stau câteodată și mă mai joc la calculator, îmi place foarte mult. Cred că sunt ca orice om normal. Nu ies din tipare, sunt genul omului din popor, sunt omul din popor Cătălin Moroşan. Sunt ceea ce fac și fac ceea ce îmi place. Nu îmi doresc şi nu mi-am dorit niciodată să fiu un exemplu pentru societate sau pentru copiii care mă urmează în momentul de față. Dar dacă Divinitatea mi-a dat rolul ăsta o să încerc să mi-l îndeplinesc până la capăt cât pot de bine și încerc să le dăruiesc oamenilor o parte din succesul meu.

Că tot veni vorba de politică, ai intrat în politică pentru că te-a atras sau pentru că ai vrut să faci ceva pentru societatea românească?

Cu politica a fost o poveste îndelungată. La început de carieră mă luptase într-o gală din Italia, iar pe atunci era fobia aia cu: românii sunt hoți, sunt cerșetori, sunt interlopi. Şi când am intrat în vestiarul respectiv, toți şi-au strâns echipamentele, bagajele și au plecat pentru că au văzut că vorbesc limba română. Atunci mi-am jurat în sinea mea că o să intru în politică și o să încerc să schimb viziunea europenilor asupra noastră, a romanilor. Așa am spus că intru în politică să fac ceva, îmi doresc să las ceva în urmă pentru că viața este scurtă și trebuie să lași ceva în urmă poporului tău, semenilor tăi. Trebuie să reprezinți ceva pentru țara ta, iar eu îmi doresc foarte mult, încă nu am renunțat la acest vis, deși este destul de greu pentru mine să îl realizez. Politica nu este ceea ce crede lumea, nu este ușoară, dar trebuie să ai voință. Și în politică trebuie să te pregătești, să citești cărți, să fii destul de flexibil. Nu e ca în sport, nu ești față în față cu adversarul tău și te bați la propriu, iar cel mai bun câștigă. Nu, în politică trebuie să fii foarte abil, trebuie să fii competent, să aduci oameni care să creadă în tine, să te urmeze și în acest fel poți progresa foarte mult în politică.

Ce părere ai despre sportul din România?

Sportul din România este într-o decădere constantă în ultimii doi ani, cel puțin juniorii nu sunt deloc susținuți. Ei sunt nevoiți să vină de acasă cu bani pentru deplasări sau echipamente. Părinții investesc foarte mulți bani în copii. Lumea nu înțelege că sportul este cel mai bun ambasador al României. Faptul că mergi și te lupți într-o țară străină și iei locul întâi, e clar că cei de acolo au o părere bună despre țara în care trăiești. Iar faptul că nu se mai investește în sportul românesc este un lucru dezastruos din multe puncte de vedere. Eu am tras un semnal de alarmă de foarte multe ori și pe Facebook și în media. Se bagă bani în ajutoare sociale și lenea este promovată. Oamenii au ajutor social și au o gândire proastă despre muncă, mulți gândesc așa: mă duc la bar cu băieții și iau ajutor social. Uite așa trăim într-o societate latentă unde nu mai există progres, de asta sportul trebuie susținut. O lege a finanțării sportului este esențială la ora actuală. Am văzut semnale destul de bune în sensul ăsta din partea ministrului actual al sportului care a spus că se va ocupa în mod special de legea pentru finanțarea sportului prin care privații să poată să redirecționeze o parte din profitul pe care îl au anual către cluburile de sport. Dacă legea asta va fi funcționabilă cred că progresul ar fi mult mai mare. Pentru juniori, ministrul tineretului și sportului prin direcțiile județene de sport trebuie să investească, iar când o sa ajungă profesioniști o să intervină firme private care își fac reclamă și tot așa. Dacă nu, o să vin eu mai încolo când o să ajung la putere, sunt în opoziție la ora actuală, sunt membru al Partidului Național Liberal și încă nu pot să implementez o politică proprie. Avem o strategie de sport făcută de PNL anul trecut și ne-am dori să o implementăm.

De ce fanii îți spun Cătălin Moroşanu, deși te numești Cătălin Moroşan?

E foarte simplu, Cătălin Moroşanu e mai ușor de pronunțat, e mai dulce. Așa sunt românii, mai stâlcesc cuvintele. Ba îmi spun Moroşanu, ba Muroşanu, ba Muroşanu, e ciudată chestia asta și pe mine mă amuză. Nu mă deranjează, Cătălin Moroşanu sau Cătălin Moroşan, cu „u” sau fără „u” pentru mine e aceeași chestie. Chiar și când mă duc la avion, deși mă duc cu buletinul pe care scrie „Cătălin Moroşan”, tot primesc buletinul cu numele „Cătălin Moroşanu”.

Ce părere are luptătorul Cătălin Moroşan despre omul Cătălin Moroşan?

Sunt un om normal ca oricare altul, sunt foarte mulțumit de ceea ce am realizat până acum. Faptul că am fost un biet băiat dintr-o comună din Iași și am ajuns să reprezint România la nivel internațional pentru mine este o mare realizare. Am pornit ca student la Facultatea de Drept, eram în anul al II-lea când m-am apucat de sport și uite, am ajuns după 11 ani de zile să reprezint țara mea și mă simt extraordinar.

Care a fost momentul în care ai început cariera în kickboxing?

Cariera mi-am început-o la vârsta de 21 de ani, făcusem şase ani de rugby de performanță, apoi am ales calea facultății pentru că părinții mei au irosit foarte mulți bani în educația mea. În anul doi de facultate m-am dus la kickboxing, nu pot să spun din greșeală, dar pur și simplu am vrut să slăbesc pentru că sportivii de performanță când se lasă se sport se îngrașă. M-am dus la kickboxing, am început să mă lupt pe acolo, m-a văzut antrenorul și a zis: „Bă, cine este nebunul ăsta care îi bate pe toți?” Am fost la preselecție la Superkombat în Constanța și m-am luptat în ring cu doi bodyguarzi de la Radu Mazăre, doi oameni mari de doi metri, i-am bătut pe amândoi și uite așa am ajuns aici. Nu pot să spun că din greșeală, ci așa a fost să fie. Cine nu crede în destin face o mare greșeală, eu în momentul de față chiar cred în destin, nu mi-am imaginat niciodată că o să fiu ceea ce sunt acum.

După ce ai terminat Dreptul te-ai gândit să profesezi în domeniu?

Nu m-am gândit niciodată să profesez în domeniu, deși sunt jurist de meserie. Am foarte mulți prieteni care au terminat această facultate și s-au orientat către avocatură, dar nu este așa de bănoasă precum crede lumea. Este foarte greu să te impui într-o astfel de tagmă, sunt foarte mulți avocați care sunt pregătiți și nu cred că mă voi orienta vreodată către o carieră de avocatură, îmi dau seamă că o carieră de business ar fi mult mai convenabilă pentru mine. Toată lumea mă întreabă: Ce faci după ce te lași de kickboxing? Antrenor nu știu dacă o să ajung pentru că sunt o fire vulcanică, pun foarte mult suflet, îmi doresc ca fiecare luptător să dea tot pe ring. Mă voi gândi și voi vedea în doi, trei ani ce va fi.

Ce te-a ajutat cel mai mult să ajungi atât de sus? Pe lângă munca fizică și antrenamente.

Norocul. Norocul este foarte important. Este foarte important în viața oricărui om, de la afacerist până la sportiv. Și faptul că eu am avut norocul să întâlnesc anumiți luptători la momentul oportun a fost foarte important. Pe locul întâi este norocul, iar pe locul doi este talentul. Trebuie să fii și talentat, talentul înseamnă viteză, explozie și rezistență la lovituri. Abia pe locul trei este munca. Munca, antrenamentele… Indiferent dacă Dumnezeu îți dă talent și noroc, dacă nu muncești nu poți ajunge unde îți dorești cu adevărat. Și eu am muncit foarte mult, am 17 ani de sport, dar rezultatele au fost cele scontate.

Îi sfătuiești pe tinerii români să se îndrepte către acest sport?

Îi sfătuiesc pe absolut toți tinerii să facă sport, nu neapărat kickboxing. Sportul îți modifică mentalitatea și modul de a trăi, în primul rând te face competitiv. Iar când ești competitiv și ai un caracter puternic, acela de a învinge și de a învăța din înfrângeri te ajută foarte mult să te dezvolți ca persoană. Orice om care a fost sportiv cândva, acum este realizat în viață, unul este director, altul avocat. Copiii din ziua de azi preferă să stea la calculator, preferă să se plimbe, dar nu să facă sport. Sportul este foarte important și o societate sănătoasă practică sport. Am fost în Germania, de exemplu, îi vedeam pe toți nemții cum făceau alergarea de dimineață de la ora 05.00. Am văzut japonezii la fel, la ora 05.00 dimineața făceau sport, iar apoi se îmbrăcau la costum și plecau la serviciu, asta înseamnă o națiune sănătoasă. „Minte sănătoasă într-un corp sănătos”, este foarte adevărată această afirmație, o susțin cu toată inima. Vreau să îndrum toți tinerii să facă sport.

Am văzut că ai făcut un live pe Facebook zilele trecute în care spuneai că te bucuri că au venit românii la meciul din Spania. Cât de tare te ajută asta?

Ei îmi dau putere când îmi strigă numele și eu sunt pe ring. Dar este și o responsabilitate mare, îi ai pe umeri pe toți cei care stau acolo, așa simți că te presează. Pentru mine este mai dificil să mă lupt în prezența fanilor din România, mai ales când sunt foarte mulți și strigă „Moroşanu” sau cântă Imnul României după fiecare meci. Faptul că sunt fanii mei acolo și mă susțin după fiecare meci este un lucru bun și mă bucur foarte mult că vin în număr mare și îmi dau putere, mă simt onorat. Dacă nu ar exista ei, nu aş exista nici eu ca luptător.

Care va fi următorul meci?

Următorul meci va fi pe 14 iulie, în New York, în America. La categoria de 9 kg, o să mai slăbesc puțin pentru că nu mă pot lupta la 100 și ceva. Sunt luptători foarte puternici, foarte înalți. Este campania de primăvară și campania de toamnă, în cea de toamnă nu am stabilit niciun meci, dar voi anunța fanii pe pagina de Facebook și să vedem ce o să fie atunci.

Care este cel mai important trofeu pe care l-ai obținut?

Cupa din Japonia, când m-am luptat cu Paul Slowinski, am fost în Gala 16 K-1, Final 16. Am fost chiar ultimul român care s-a luptat în K-1 și pentru mine a fost chiar o mare onoare. Sunt un luptător din generația veche și sunt respectat la nivel internațional, chiar sunt luptători care fac poze cu mine, deși sunt destul de bine cotați, poate mai vine cotați decât bine. Faptul că sunt un exemplu și pentru luptătorii din toată lumea pe mine mă emoționează și mă face să fiu responsabil să câștig următoarele meciuri. E un lucru extraordinar, crede-mă.

Te-ai gândit vreodată să te lași de acest sport?

Faptul că practic sport este un lucru obișnuit pentru mine, nu am avut niciodată ideea de a mă lăsa. Sportul mi-a oferit niște satisfacții imense. Gândește-te că eu am sărit enorm de la un student care se ducea cu tramvaiul la facultate am ajuns foarte sus pe scara socială. Faptul că sportul mi-a oferit asta mă face să îi fiu recunoscător, nu m-aş lăsa niciodată de sportul ăsta. Am avut momentul 2016 când am avut trei înfrângeri, pierdeam sponsorul pe atunci, a fost un moment greu pentru mine, dar mi-am revenit, m-am repliat și m-am concentrat către un anumit scop. Trebuie mereu să faci asta, dacă ai pierdut scopul, ai pierdut lupta. Să scrii frumos cu carioca pe o planșă care e scopul tău și în fiecare zi când te trezești vezi „Campion Glory”. Eu așa fac tot timpul, este foarte important pentru psihicul tău să faci lucrul ăsta. E o chestie de subconștient și să știi că funcționează oriunde, chiar și la tine cu facultatea.

Îți dorești să ajungi numărul 1 mondial?

Îmi doresc foarte mult. În 2018 ținta mea este să ajung campion glory la categoria 95 de kg, îmi doresc să iau centura. După ce voi lua centura glory mă voi retrage din acest sport, pentru că am și eu o vârstă, am 35 de ani. Vreau să mă retrag în glorie, vreau să știu că am reprezentat ceva, că am scris istorie pentru kickboxing în România.

Partea de media te-a ajutat în cariera de luptător?

Faptul că am reușit să îmbin televiziunea cu sportul m-a ajutat foarte mult să găsesc sponsori puternici care vor să investească în cariera mea. Eu, față de mulți alți sportivi din România care poate erau mai talentați decât mine, am avut norocul să fiu preluat de o televiziune, să apar pe sticlă. Asta a contat foarte mult, faptul că am avut o colaborare cu firma Cotnari opt ani de zile m-a ajutat să mă pot concentra pe performanță. Am avut antrenamente în Germania, în Thailanda și am avut toate condițiile necesare de a face performanță. La ora actuală cel mai mare dezvoltator  imobiliar din România, Militari Residence mă susține financiar. Așa am reușit. Lumea nu înțelege, lumea spune că apar pe la televizor că îmi place și că mă maimuțăresc pe la Mărută. Ei văd doar lucrurile de suprafață, ce vezi sub sunt alte chestii. Uite așa am reușit să îmi găsesc sponsori destul de buni, aveam expunere TV.

Îți urăști adversarii mereu sau doar în ring?

Depinde, eu mereu am mers pe principiul „adversarul îți este cel mai mare dușman până după meci”. După meci ești prieten cu el, vorbești cu el despre familia ta sau a lui, bei o bere.

S-a întâmplat asta?

Se întâmplă de fiecare dată. Când știu că am un adversar încerc să mă concentrez să îl înving. Când ești în ring nu ai mamă, nu ai tată. Lumea nu realizează, nu poți să ai tu prietenie cu el. Nu merge cu: „Bună, colegul! Ce faci?”, ăla îți dă un şut de te face KO și te trezești pe targă în spital. Sportul pe care îl practic este unul foarte dur și caracterul cel mai puternic învinge. Războiul psihologic începe în momentul în care ți-ai aflat adversarul. E un război psihologic pe internet, pe Facebook, e un război psihologic și la cântar și prin declarațiile pe care le fac adversarii. Până după meci este dușmanul meu numărul 1.

Alina BATCU

Leave a Reply

Your email address will not be published.