Constantin Rusu: „Echilibrul acesta, între om și natură, a fost elementul care m-a ținut permanent pe o linie ascendentă a carierei profesionale”

Originar din Ținutul Neamțului, Constantin Rusu este profesor universitar la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În perioada 2012 – 2016 a fost președintele Senatului universității. Cariera de cercetător și-a construit-o în jurul expedițiilor la care a participat precum și în jurul tuturor cărților, lucrărilor și articolelor științifice publicate în țară și străinătate. A călătorit din Groenlanda, până în Tunisia și Thailanda iar de acolo în India și Filipine. Cunoscând aventura, în adevăratul sens al cuvântului, a văzut, probabil, mai mult decât ne-am imagina noi și cunoscut oameni pe care nu credea că o să îi cunoască vreodată, așa-zișii „eschimoși” din ținuturile nordice.

Aveți o carieră în mediul universitar dar și în cel al cercetării. De unde pasiunea aceasta pentru geografia fizică, mai exact pentru soluri?

Întrebarea este extrem de directă, complicată și necesită abordări pe mai multe planuri. În primul rând, provin dintr-un mediu natural extrem de frumos și de estetic, născându-mă în ținutul Neamțului, foarte aproape de Ceahlău, pe unul din traseele extrem de cunoscute din Munții Neamțului, traseu preferat de Calistrat Hogaș în  peripețiile spre mănăstirile din județul Neamț. De aici plăcerea de a admira natura și de a fi înconjurat de natură. Așadar, după terminarea liceului nu a mai fost decât un singur pas pe care l-am făcut de la Piatra Neamț la Iași, în cadrul Universității „Cuza”, unde m-am înscris la Facultatea de Biologie Geografie și Geologie, cum funcționa la acea dată,  pentru specializarea Geografie. Am trecut cu brio peste un examen de admitere, cu o concurență extrem de acerbă și m-am trezit student la Facultatea de Geografie.

Ați participat la o serie de cercetări în zona arctică. Cum vi s-a părut această experiență la    -35°C, în ținutul ostil al Groenlandei?

E ostil pentru cei care nu îl cunosc. Pentru populația locală este un ținut extrem de prielnic. Nu am fost numai în Groenlanda, aici este o altă poveste, lucrasem foarte mult timp în cercetare, venisem la universitate în 1984, după o perioadă de muncă patriotică până la revoluție, iar după 1989 s-au deschis și pentru noi barierele, s-au deschis granițele și am avut privilegiul de a face parte într-un proiect inițiat de către un coleg de la București, din cadrul așa – numitului Program Român de Cercetări Polare, program care viza cucerirea Polului Nord de către o echipă de cercetători din România, motiv pentru care, în 1992 și 1994, am participat la două, de fapt trei expediții, în 1994 au fost două expediții arctice, în arhipelagul nord – est canadian, în teritoriul din nord – vest, apoi în Arhipelagul Svalbard din Oceanul Arctic și apoi în Groenlanda.

Deci, era mult mai greu să realizați aceste expediții în perioada de dinainte de ’89

Asemenea ideal era doar într-un vis frumos al meu și doar atât. Nu se puteau realiza. De altfel, le-am realizat și foarte greu în primii ani după revoluție, întrucât dotările noastre tehnice erau modeste, nu aveam, eu știu, ieșire la tot felul de echipamente moderne, de înaltă performanță, nu aveam aparatură necesară, drept dovadă că am fost un fel de pionieri ai cuceririi nordului după 1989. Astăzi s-au schimbat foarte, foarte mult condițiile pentru asemenea expediții.

Ce anume a cântărit mai mult în decizia de a participa la aceste expediții în condiții extreme: dorința de cunoaștere sau faptul de a explora, aventura în sine?

Un geograf adevărat trebuie să fie și ușor aventuros, adică să îi placă aventura, în sensul acesta. Însă, idealul este de a cunoaște mai mult, mai ales că sunt ținuturi care erau slab explorate până atunci. Am călcat probabil în zone în care nu a călcat picior de om până la acea dată, în zone extrem, extrem de vitrege din punctul de vedere al condițiilor climatice, dar cu deschidere spre studiul unor aspecte care țin de relieful din zona respectivă, respectiv pentru glaciația arctică, mai ales că, fiind profesor de geografie fizică, voiam să văd cam cum s-au întâmplat lucrurile în Carpații românești acum, eu știu, în urmă cu 70.000 – 80.000 de ani.

V-ați gândit vreodată să renunțați din pricina condițiilor meteorologice?

Sincer fiind, da. În primele momente ale primei expediții mi-a fost foarte greu să mă adaptez mediului și prima întrebare pe care mi-o puneam este „Ce caut eu aici când sunt ținuturi mult mai prielnice, mult mai primitoare, condiții climatice normale, nu atât de vitrege?” Dar, după o perioadă de adaptare, m-am obișnuit cu ținutul nordic, care este de o fascinație și, repet, de o minunăție care nu poate fi descrisă aproape în cuvinte. Cine a fost și cine iubește aceste ținuturi, nu le va uita niciodată. Și poveștile mele din aceste expediții arctice, probabil, ar trebui să fie publicate și acum dacă tot am ieșit la pensie, probabil voi avea timpul necesar să-mi public amintirile din acele vremuri, din acea perioadă și din acele locuri.

 

„Solul este o resursă vitală pentru această națiune.”

În 2011 ați primit medalia de aur, în cadrul evenimentului EuroInvent, pentru o metodă de determinare a distribuției metalelor grele în soluri. Care este această metodă?

Metodele  în cauză, care dacă nu sunt brevetate și nu sunt după aia protejate la OSIM, e greu de explicat în cuvinte în ce constau. E o colaborare împreună cu profesorul Dumitru Bulgariu de la facultatea noastră și e o metodă care, probabil, va avea șanse să recuperăm metale prețioase, inclusiv din deșeuri sau halde de steril. Însă, aceste preocupări, repet, sunt mai puțin evidente pentru propria persoană decât cele care se ocupă de studiul intrinsec al solului la care ar trebui să mă refer mai mult.

De asemenea, ați mai obținut și un premiu acordat de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică pentru un studiu de caz al distribuției cromului în solurile din Iași. Chiar dacă este un metal puțin reactiv, ce afecte are asupra solului?

Din fericire, metalele în cauză, printre care și cromul și nu numai, deci e vorba despre o serie de metale care devin poluante, pun mari probleme pentru spațiile urbane, în special pentru cele intens populate și intens circulate. Cromul are un anumit comportament pentru plante și în exces devine extrem de toxic, motiv pentru care ar trebui să știm, nu numai pentru crom ci și pentru alte metale grele, să știm exact care este distribuția lor teritorială și pentru aceasta ai nevoie de un studiu extrem de atent și de corect întocmit pentru a prinde situațiile care sunt cele mai grave într-un mediu urban. Normal că , pentru Iași, spațiile cele mai poluate din acest punct de vedere sunt cele legate de infrastructura de transport, respectiv depouri de căi ferate, gări, triaje, spații industriale, spații e depozitare a combustibilului și așa mai departe, care duc la creșterea exponențială a unor asemenea metale în sol.

Cum ne afectează prezența acestui metal în sol?

Noi facem parte dintr-un lanț trofic. E clar că în momentul în care este afectată o plantă, planta e consumată de un animal, noi la rândul nostru consumăm carne și așa mai departe, deci totul se înlănțuie și se transmite și din fericire nu de fiecare dată preluăm aceeași concentrație pe care o găsim într-o plantă, deci se diminuează în timp și se diminuează pe parcursul acestui lanț trofic. De aceea, nu toată lumea suferă la fel, nu toată lumea este afectată la fel, ține și de, hai, să spunem, de „imunitatea” pe care o are un organism față de un anumit element exterior mediului său de viață.

 

„Democratizându-ne vizibil după 1989, am început să uităm de o anumită deontologie profesională”

În perioada în care erați președintele Senatului a existat un caz de plagiat al unui profesor universitar. Cum credeți că ar trebui gestionată această problemă a plagiatelor?

Problema aceasta este cea mai complicată din punctul meu de vedere. Eu nu cred și nu știu, deși erau pe atunci asemenea situații, să fi fost situații asemănătoare înainte de ’89, când mai mult de teamă lucrul acesta era aproape imposibil. Plagiatul este un furt. Orice furt se pedepsește. Drept dovadă, că, în continuare, am aceeași părere că plagiatul trebuie pedepsit, cât de mult trebuie pedepsit nu e de treaba mea, dar asta  trebuie reglementat prin lege, iar din punctul de vedere al legii situația din România este extrem de clară. Nu se acceptă, este un lucru extrem, extrem de urât în mediul universitar. Probabil este lucrul cel mai înjositor din punctul meu de vedere și drept dovadă că ar trebui luate măsurile care se impun. De fiecare dată am susținut, deși sunt colegii mei, probabil nu am fost destul de drastic sau destul de dur în a urmări să se respecte ad literam legea. Dar în general sunt pentru a se respecta legea și pentru a eradica acest fenomen. Uitați-vă și dumneavoastră ce nebunie este în țara asta în legătură cu „plagiatele”. Nici nu mai știi cine a plagiat, cum a plagiat, de ce a plagiat, de ce unul suportă rigorile legii, de ce altul se strecoară printre legi și ordonanțe.

Ce fel de repercusiuni au existat la nivel de imagine? A fost decredibilizată universitatea din pricina acestui lucru?

A fost un caz, să spunem noi, izolat și sper să fie, nu știu dacă este chiar singurul în universitatea noastră, dar sper să fie cât mai puține de aici sau să nu mai fie asemenea cazuri absolut deloc. E clar că pierzi ca imagine, dar prin comparație cu ce se întâmplă în alte medii, inclusiv în alte universități, cred că la nivelul Universității Cuza, rolul pe care îl joacă calitatea este unul care se înscrie pe linia firească a lucrurilor, nu pe linia pseudo-calității sau a escamotării adevărului. Și de aceea nu cred că a fost un scandal foarte puternic dar sper să nu mai avem parte de asemenea incidente.

În legătură cu decizia Senatului din octombrie 2015 în privința studenților care pot candida pentru poziții în Senat sau în Consiliile Facultăților și care a fost atacată în instanță și ulterior suspendată, ați considerat, la acel moment, că este o încălcare a autonomiei universității. Cum afectează acest lucru imaginea sau integritatea universității?

Dacă este să ne întoarcem în timp, la acea dată, eu am rămas la aceeași părere. Eu nu cred că sunt încălcate drepturile  unor studenți, dar, în același timp știu că un cadru didactic trebuie să facă față unor cerințe obligatorii pentru a accede pe un post, pe o poziție didactică sau o funcție. Sunt codiții obligatorii, nu le îndeplinești, mai stai, mai vezi , mai acumulezi, și apoi reiei dorința aceasta de a candida pentru o anumită funcție, o anumită poziție. Și aici, la fel, studenții, în opinia mea, au suficiente drepturi, ar trebui să aibă și unele obligații pentru asemenea chestiune. Rămân la aceeași părere chiar dacă justiția, să spunem, a dat dreptate studenților și drept dovadă, în consecință am suportat această, să spunem, „înfrângere”.

 

„Nu am aceeași plăcere de a explora jungla amazoniană, cum am plăcerea de a merge în pustiul arctic.” 

Revenind la expediții, ați trecut de la -35°C la + 30°C, când ați călătorit în India. Cum a fost experiența aceasta pentru dumneavoastră?

 Păi, probabil dacă trăiesc, șocurile acestea termice pot să facă și bine, nu numai rău. În Nord, într-adevăr, am avut perioade în care temperatura a coborât constant sub -30°C, perioade întregi, adică serii de zile, de peste 30 de zile în care temperatura a fost constant sub -30°C. După circa o săptămână, în care organismul se adaptează acelor condiții, începi să suporți această temperatură. Eu, fiind născut la munte, doresc mai mult sau iubesc mai mult temperaturile joase decât temperaturile înalte, motiv pentru care, dacă este să fiu sincer, mi-a fost mult mai greu în  India și în Filipine, unde temperaturile erau foarte mari și umiditatea aerului era foarte mare, motiv pentru care ,deci, m-am adaptat mai greu acelor temperaturi decât celor din Nord.

După ce ați făcut toate aceste expediții, din Groenlanda și până în Tunisia sau Thailanda, cum vă raportați la aceste teritorii? Dacă ați merge din nou, ați face-o cu aceeași dorință de cunoaștere, de aventură?

Deci, excludem aventura și ne oprim asupra dorinței de a cunoaște, nu neapărat, să spunem cercetare. Însă, eu sunt ușor de intrigat de faptul că nu pot iubi la fel orice mediu geografic, nu pot avea aceeași dorință de a cunoaște orice mediu social, nu am aceeași flexibilitate de a accepta, eu știu, preceptele unui cult anume, motiv pentru care am și eu dorințele mele, plăcerile mele și așa mai departe. Nu iubesc la același mod cum iubesc Nordul, lumea arabă. Nu mă întrebați de ce, dar e modul meu de a înțelege lumea și de a vedea lucrurile Dar, sunt lucruri care țin de propria mea personalitate, de propria mea dorință și din lucruri care vin din tabuuri, de tot felul de lucruri care țin de copilărie. De exmplu, nu iubesc reptilele, dar nu le iubesc deloc! Dimpotrivă, sunt ușor…deci, în fața unui șarpe sînt exact ca porumbelul în fața șarpelui boa. Însă, cu totul altfel mă comport în momentul în care, să spunem că, văd la o anumită distanță și știu să mă protejez în fața marelui cuceritor al nordului, adică ursul polar. Adică, între o reptilă, să spunem o șopârlă, și un urs carpatin prefer ursul carpatin. Între un șarpe și ursul polar, prefer să mă întâlnesc cu ursul polar.

Cum a fost experiența din Thailanda pentru dumneavoastră? V-ați concentrat numai pe scopul participării la Congres, sau ați trăit și experiențe memorabile în acest ținut exotic?

Pe lângă participarea la Congres, Congresul din Thailanda a fost o reușită din punct de vedere științific, spre deosebire de alte congrese care au urmat, de exemplu a fost, în opinia mea, acest congres a fost peste valoarea celui de la Philadelphia din Statele Unite, patru ani mai târziu. Dar dorința mea  fost să văd și alte medii și atunci nu am preferat neapărat Thailanda, care toată lumea spune, „Domnule, e un mediu exotic…Thailanda”, nu, nu. Am văzut și câteva lucruri interesante în Thailanda, dar am optat pentru activitate de teren, orice congres din ăsta este dublat de activități de teren, am optat pentru o expediție în Filipine, unde iarăși m-am orientat spre două elemente – reper . A trebuit să văd sau am dorit să văd celebrele terase montane de cultură a orezului de la Banaue, care sunt considerate drept a opta minune a lumii, pe care le-am văzut excepționale. Și al doilea a fost acela de a vedea vulcanul Pinatubo, care în 1991 a avut o erupție extrem de spectaculoasă, muntele făcând efectiv explozie. S-a creat un crater de mari dimensiuni, o caldeiră, muntele a pierdut 200 de metri altitudine, s-a format un lac de acesta de crater vulcanic și expediția aceasta în vulcanul Pinatubo a fost punctul culminant al acestei aplicații, având în vedere ploile torențiale, vegetația luxuriantă și toate pericolele pe care le-am trăit acolo, inclusiv cu șerpi de mare anvergură, cu vânătoare de șerpi, cu foarte foarte multe asemenea lucruri trăite acolo dar care au meritat din punctul de vedere al cunoașterii, al faptului că, deși din acest punct de vedere am dorit să văd pe viu anumite chestiuni care s-au întâmplat în trecutul geologic al teritoriului românesc. Gândiți-vă că și noi avem munți vulcanici, dar stinși, de data aceasta am fost într-o zonă vulcanică activă.

 

„Am falimentat, practic, învelișul de sol din ariile montane, cedând drepturi de exploatare, furând sau exploatând abuziv ecosistemele forestiere.”

În 2002 ați participat la Congresul Mondial de Știința Solului în Thailanda unde ați prezentat și o lucrare referitoare la principalele proprietăți ale învelișului de sol din Carpații Orientali. Ce anume ați descoperit mai exact?

Deci, în primul rând iubesc această resursă care este solul, așa cum am mai spus, iubesc natura acestei țări și sunt total atașat de învelișul de sol al României, în special de solurile montane în care cred că mă pricep puțin. Acest înveliș de sol a fost extrem de puțin, extrem de puțin cercetat și astăzi este într-un mare pericol având în vedere ce s-a întâmplat, în 2002 era încă o situație normală, gândiți-vă că au trecut atâți ani, acum, în pădurile României este un dezastru, iar cel care suportă primul consecințele despăduririi abuzive este solul din aria montană. Pierdem ce avem mai valoros și va trebui, probabil, să treacă un interval foarte lung de timp până când solurile montane se vor reechilibra și vor avea același potențial productiv pentru ecosistemele forestiere și pastorale care sunt o emblemă pentru Carpații românești.Vom rămâne fără această emblemă, vom rămâne cu ravene, cu terenuri degradate, vom rămâne cu inundații, cu o torențialitate excepțională în unele bazine hidrografice, așa cum este bazinul Trotușului, fără ca cineva să mai poată interveni. Acum se încearcă o reechilibrare a legislației, cu cerințele economice dar, repet, în materie de soluri forestiere sau de solurile pajiștilor montane vom avea de suferit încă mulți ani de aici încolo pentru a readuce calitatea acestor soluri pe care am avut-o acum 20 – 30 de ani.

Ce soluții ați propune în acest sens?

Deci, orice resursă va trebui să fie valorificată optim, echilibrat în contextul în care această resursă va trebui să o păstrăm și pentru generațiile viitoare. Noi nu putem să spunem, „domne, după noi potopul, noi am trăit și ceilalți să se descurce”. Am moștenit ceva și va trebui să cedăm generațiilor viitoare aceeași moștenire pe care noi am primit-o de la părinții noștri sau de la natura înconjurătoare. Gândiți-vă că avem un mediu geografic excepțional din punctul de vedere al diversității, care ne poate oferi absolut orice, gândiți-vă că avem un potențial agricol dat de solurile, de data aceasta, nu din zona montană ci din zona de cîmpie și zona deluroasă și de podiș, un potențial agricol excepțional, putem hrăni 50 de milioane de oameni, nu 20, putem participa la exportul de produse agricole, avem posibilitatea să avem o producție biologică, o producție curată pe care să o valorificăm în fel și chip și totuși nu știm cum să gestionăm această resursă care este absolut gratuită, am primit-o gratuit, n-am investit un leu pentru a o primi, trebuie să știm doar să o gestionăm. Deci, ca în familie avem un buget pe care dacă nu știm să îl gestionăm corect am falimentat familia în două săptămîni

Ați cercetat mai mult în zona Carpaților Orientali. Care este motivul?

E vorba și de potența financiară, cercetarea necesită costuri foarte mari. Gândiți-vă că de data aceasta nu e doar o cercetare de birou, e o cercetare de teren care necesită realizarea fazei de teren în acea regiune, necesită prelevări, recoltări de probe , necesită fază de laborator în laboratoarele de specialitate pentru ca apoi să iei o hotărâre în ceea ce privește raportul de cercetare , lucrarea științifică și așa mai departe. Toate acestea costă foarte, foarte mult și atunci era normal că deci, costurile cele mai mici erau în zona aceasta a Carpaților Orientali. Dar să știți că la această catenă carpatică este cea mai diversificată din punctul de vedere al unităților morfostructurale, în sensul că avem și munți vulcanici, și munți metamorfici, avem și munți ai flișului, și depresiuni, avem o gamă foarte largă a unităților structural – tectonice, dar și a unităților de relief, motiv pentru care, deci, reprezintă un câmp de investigație excepțional.

Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat din toate aceste expediții?

Să fiu…eu nu știu. E foarte greu să răspund la această întrebare. Să fiu eu însumi și să îmi respect linia pe un trend ascendent din copilărie spre maturitate și acum spre bătrânețe, să fiu în același echilibru cu mediul geografic și să învăț de la natură ceea ce am de învățat pentru a reda naturii ceea ce trebuie să îi redea un om.

 

Mădălina IOVU

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.