Burse majorate pentru studenții UAIC: între 580 și 1000 de lei/lună

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) a mărit valoarea burselor în urma încheierii contractului instituțional cu Ministerul Educației Naționale. Studenții UAIC vor primi burse mai mari, cu valori cuprinse între 580 și 1000 de lei.

Bursele au fost majorate cu o valoare aferentă acordării de burse și alte forme de protecție socială pentru anul financiar 2017, precum și a valorii minime a bursei sociale stabilite de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior.

În cadrul programelor de bursă a fost introdusă încă o secțiune destinată elevilor din mediul rural, care au rezultate deosebite. Astfel, bursele vor avea următoarele cuantumuri: bursa de performanță științifică va fi în valoarea de 1000 lei/lună, bursa de merit va fi 730 de lei/lună, bursa de studiu integrală va fi 630 de lei/lună, bursa de studiu parțială va fi în valoare de 580 de lei/lună, cea socială va fi tot 580 de lei/lună, iar bursa de performanță pentru studenții cu domiciliul în mediul rural va fi în valoare de 1000 lei/lună.

„A fost majorat cuantumul burselor doctorale oferite din fonduri proprii de către UAIC. Beneficiarii acestor burse vor primi, de acum, câte 1050 de lei pe lună, față de 850 de lei – valoarea de până acum.”, au transmis reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Bursele doctorale vor fi: cei din anul I și al II-lea de studii vor primi câte 1450 de lei/lună, iar cei din anul III vor beneficia de burse în valoare de 1680 de lei/lună.

S-a mai stabilit doar cuantumul burselor de la Universitatea Tehnică „ Gheorghe Asachi” din Iași, unde valoarea burselor variază de la 458 de lei/ lună până  la 1.200 de lei/lună.

 

Alina BATCU

Leave a Reply

Your email address will not be published.