Atelier de jurnalism la două școli din județul Iași

Atelier

Atelier

Elevii de la două școli din județul Iași au învățat câteva noțiuni elementare despre jurnalism de la studenții de la Facultatea de Litere.

Sâmbătă, 26 martie 2016, copiii de la Școala Gimnazială din Buznea și cea din Tg. Frumos au primit sfaturi și îndrumări de la cinci studenți de la Facultatea de Litere despre procesul de redactare și citire a unei știri și caracteristicile reporterului. Coordonatorul proiectului, Ana Maria Ștefan a început seria de ateliere acum două săptămâni. Acestea se desfășoară în fiecare sâmbătă la cele două școli.

La multe dintre întâlniri, învățătoarea Ana Maria Ștefan aduce invitați din domeniu în fața copiilor. Sâmbăta aceasta, doi studenți din anul întâi, doi din anul al doilea de la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării, împreună cu o studentă de la doctorat au demarat activități practice împreună cu elevii. Copiii au fost îndrumați să scrie o știre de la o propoziție dată, au fost filmați în timp ce își citeau propriile știri, au jucat rolul de reporter și au lucrat la îmbunătățirea dicției.

„Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la întâlnirea cu elevii, de sâmbâtă, a fost inocența cu care răspundeau la întrebarea: «Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?» Este absolut minunat să privești și să asculți visurile unor copii care își doresc să-i ajute pe cei din jur, atunci când vor deveni adulți. Viitorul se anunță plin de oameni frumoși.”, a declarat Bianca Hrițac, studentă în al doilea an la Facultatea de Litere.

În viitor, mai multe școli din județul Iași vor realiza reviste tematice, reviste în cadrul cărora elevii își vor demonstra abilitățile jurnalistice dobândite pe parcursul atelierelor. Pe baza acestora, se va organiza și un concurs.

Ionuț Teoderașcu

Leave a Reply

Your email address will not be published.