Act de violență între două cadre didactice din Vaslui

Școală

Școală

La o școală din Viișoara, județul Vaslui, a avut loc la sfârșitul anului trecut, un act de violență între directoarea școlii, Laura Sandu și profesorul de engleză, Valentin Isac.

Conflictul a luat naștere din cauza faptului că profesorul nu a respectat deadline-ul unei lucrări ce trebuia predată Inspectoratului  Școlar Județean Vaslui. Conform presei locale, cele două cadre didactice ar fi avut o relație încheiată cu puțin timp înaintea conflictului. În urma acestei înfruntări, directoarea a fost destituită pentru conduita necorespunzătoare în colectiv, profesorul de engleză fiind sancționat cu 15 % din salariu pe o perioadă de șase luni.

„În baza acestui raport s-a emis decizia de eliberare din funcție a directorului Laura Isac de la Școala Viișoara. Totodată, printr-o altă decizie, s-a hotarât detașarea, în interesul învățământului, a unui alt cadru didactic din unitatea școlară pe postul de director, respectiv a profesorului de sport, Florinel Urscahe”, a declarat inspectorul general adjunct al ISJ Vaslui, Narcis Aprodu.

Această decizie a fost luată de Conducerea Inspectoratului Județean Vaslui, conform Comisiei de Disciplină, informează Mediafax.

Elena Mormeci

elena.mormeci@addinfo.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.