A fugit de la locul accidentului

Accident

Accident

Un șofer s-a ales cu dosar penal după ce a accidentat un pieton și a fugit de la locul faptei.

În dimineața zilei de 4 februarie, Culiță C., în vârstă de 48 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Vasile Lupu, dinspre „Dispecerat Tătărași” către „Metalurgie”, la trecerea pentru pietoni din dreptul bisericii „Intrarea Maicii Domnului în Ierusalim”, l-a accidentat pe Marian D., în vârstă de 53 de ani, care s-a angajat în trecere regulamentar.  Accidentul rutier s-a soldat cu vătămarea pietonului, iar șoferul a părăsit locul faptei fără aprobarea poliției.

Pietonul a fost transportat de urgență la Spitatul „Sfântul Spiridon” din Iași, unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conștiență, contuzie toraco-abdominală, contuzie șold stâng”. La scurt timp, polițiștii au reușit să-l prindă pe șofer. Atât victima, cât și conducătorul auto au fost supuși testului alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Întâmplarea s-a sfârșit cu întocmirea dosarului penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Ingrid Bejan

ingrid.bejan@addinfo.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.